Oamenii, gângănii la marginea drumului civilizațiilor tehnologizate

Arkadi Strugațki și Boris Strugațki – Picnic la marginea drumului
Titlu original: Пикник на обочине
Editura: Nemira, 2017, colecția Nautilus, 184 pagini
Traducător: Valerian Stoicescu
Preț: 29,99 lei

Personal, am intrat în contact cu cele două capodopere ale fraților Strugațki în perioade apropiate. Prima dată am citit romanul Picnic la marginea drumului, foarte pasional recomandat de mulți cititori de SF, parcurgând apoi și E greu să fii zeu. Despre a doua carte am scris în numărul anterior al BookReport, fără să simt nevoia să fac vreo referire la prima, însă despre cea de față găsesc mai lesne să scriu prin comparație. De ce? Pentru că sunt atât de diferite, dar au totuși atât de multe elemente care le leagă. Chiar dacă legătura se realizează, de cele mai multe ori, prin opoziție.

Dacă în E greu să fii zeu aveam de-a face cu o scriitură atentă și meticuloasă, care se căznește să contureze cât mai bine acea societate feudală, cea din Picnic la marginea drumului este lapidară, pe alocuri chiar neglijentă, părând că vrea să-i inducă cititorului o stare de angoasă prin ea însăși. Desigur, motivele sunt clare. În primul caz autorii aveau de zugrăvit o lume, în cel de-al doilea ne-o înfățișau pe a noastră, cunoscută, doar un pic alterată de o vizită cu totul neașteptată. Pe alocuri însă, această abordare îngreunează lectura, personal fiind nevoit să recitesc unele paragrafe pentru a le putea plasa în context, ceea ce nu mi s-a întâmplat în cazul celeilalte cărți menționate.

În ambele cazuri ideea SF este schițată fugitiv, însă din acest punct de vedere un roman este cel mai pregnant opusul celuilalt. Concret, în E greu să fii zeu oamenii aveau plusul tehnologic, ei fiind cei care vizitau o lume străină, în vreme ce Picnic la marginea drumului ne pune în fața unei invazii extraterestre pe Pământ. Și opoziția nu se rezumă doar la acest nivel, ci merge și mai departe. Dacă oamenii aveau un interes crescut pentru civilizația pe care o cercetau, observarea anonimă, discretă și neimplicată a acesteia fiind chiar motivul vizitei, extratereștrii care ne calcă planeta nu afișează absolut niciun interes pentru pământeni, neîncercând nici să limiteze efectele interacțiunii. Și aici apare, după părerea mea, nota cea mai pregnantă de originalitate a acestui roman, în indiferența pe care ființele superioare tehnologic o afișează vizavi de oameni.

Primul contact cu ființe inteligente din spațiul cosmic a fost imaginat de multe ori în artele care abordează SF-ul. De la o apropiere prietenoasă la un conflict planetar brusc, aproape toate scenariile imaginabile au fost fructificate în literatură și cinematografie, cu mai mare sau mai mic succes. Însă, dintre toate, trebuie să recunoaștem că acesta, foarte puțin uzitat, al ignorării celui primitiv de cel mai avansat, pare a fi cel mai plauzibil. Iar explicația o găsim tot în carte, sub forma comparației – care îi dă și titlul – cu un picnic la marginea unui drum, eveniment care, inevitabil, perturbă fauna măruntă locală și lasă urme inexplicabile pentru nivelul de înțelegere al acesteia. Ar fi oamenii interesați de dilemele furnicilor regăsite în fața unui morman de obiecte ciudate, ale căror funcționalități le sunt străine? Cel mai probabil, nu.

Ei bine, romanul ne prezintă aventurile unei asemenea furnici (om) care încearcă să-și ducă traiul exploatând zona contaminată de intruziunea celor din alte lumi și care se trezește, cum s-ar fi putut altfel?, controlată de fascinația ei pentru lucrurile de neînțeles. Iar fascinația ei, deloc imprevizibil, degenerează într-o obsesie autodistructivă. Pentru că, deși „zona” este cunoscută pentru pericolele pe care le ascunde, ea devine un soi de Eldorado al căutătorilor de comori.

La acest nivel, al ideii, pot spune că romanul stă foarte bine. Dar mergând mai în profunzime, mă tem că apar unele elemente deranjante. Și prin unele elemente mă refer, de fapt, la o mulțime prea mare. În primul rând, multitudinea de obiecte ciudate care ne sunt descrise în amănunt, pentru a nu fi apoi legate de nimic din poveste. Avem descrise o sumedenie de chițibușuri, însă niciunul nu joacă vreun rol în cursul acțiunii. În al doilea rând, fenomenele care au loc în „zonă”, fenomene care, de cele mai multe ori, nu primesc nici ele vreun rol funcțional, la fel cum nu primesc nici vreo tentativă de explicație.

Sub aspect psihologic, pot spune că romanul este aproape desăvârșit. De la declinul orășelului bântuit de reverberațiile vizitei, superstițiile oamenilor alimentate de fenomene stranii și alunecarea spre haos la trăirile interioare al personajului principal, toate sunt foarte palpabil și minuțios zugrăvite, o caracteristică a literaturii ruse în general, însă și aici mi s-a părut că cei doi autori au mers o idee prea departe, eu personal neputând găsi vreun rol sau vreo motivație pentru învierea morților, alta decât cea a adăugării unei note de sumbru în plus.

În fine, la fel ca în cazul romanului E greu să fii zeu, despre care spuneam că pare scris special pentru a oferi un cadru pentru discuția filosofică de la sfârșit, și Picnic la marginea drumului lasă impresia că are ca scop principal scena finală, în care, pus în fața inexplicabilului, singurul mod în care omul poate reacționa este să venereze și… să se roage. „Să fie bine pentru toată lumea!”

Alexandru Lamba


Alexandru Lamba (n. 1980) a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a Universității Transilvania din Brașov.

Locuiește în Brașov și lucrează în domeniul IT.

A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, după care a publicat mai multe povestiri în Almanahul Anticipația, Argos, CPSF, EgoPhobia, Fantastica, Ficțiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Nautilus, Știință & Tehnică.

Este prezent în antologiile Argos Doi (2015), Exit (2016), Galaxis (2016).

De la începutul lui 2015 este redactor-șef al revistei Gazeta SF.

Volume publicate: Sub steaua infraroșie (Tritonic, 2016 – Premiul AntareSFest 2017 pentru debut), 3.3 (împreună cu Rodica Bretin și Michael Haulică, Tritonic, 2016), Arhitecții speranței (Tritonic, 2017).

În 2016, la Barcelona, i s-a acordat Premiul de încurajare al Societății Europene de SF.

 

Anunțuri

Un gând despre „Oamenii, gângănii la marginea drumului civilizațiilor tehnologizate

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: