Noir cosmic

Mihai Alexandru Dincă – Înainte de neant
Editura Tritonic, 2016, colecția SCI-FI
Preț: 25 lei

Ori de câte ori mă hotărăsc să mă exprim în spațiul public despre o carte SF, un colț din mintea mea se simte ca un puști care are tupeul să răspundă obraznic unui profesor. Probabil și pentru că iubitorii acestui gen formează o comunitate destul de ermetică, a cărei deschidere față de alte genuri literare și oamenii din afara fenomenului s-a făcut simțită doar în ultima vreme. De data asta voi comite o dublă aroganță, deoarece m-am oprit asupra unui volum care pare că va sufla aproape toate premiile din sfera SF de anul ăsta: Înainte de neant, de Mihai Alexandru Dincă, sau M.A.D cum îi place să-și spună.

Este un pic dficil să te pronunți asupra unui volum de povestiri, fie și pentru că ai de-a face cu istorii care nu au legătură una cu alta, cel puțin în aparență. Între cele șase nuvele din volumul de debut al lui M.A.D există totuși câteva puncte comune. Primul – fiecare istorie are în prim plan un personaj individual și individualist. Eroii lui Mihai Alexandru Dincă nu sunt parte a comunităților lor și nici nu-și doresc. Avem de-a face cu indivizi extrem de conștienți de valoarea lor. De fapt, siguranța asta de sine este tocmai este ceea ce le vine, într-un fel, de hac.

Un alt punct comun este faptul că eroii și lumile lor sunt pe marginea prăpastiei, a vidului, a marelui final. În fiecare dintre cele șase scrieri universul de la care eroul se revendică, fără a fi neapărat parte a întregului (el/ea este mai bun, mai educat, mai informat, mai profesionist decât aproape toți ceilalți) este în fața unui moment de cumpănă. De cele mai multe ori vorbim despre o situație fără ieșire. Și chiar dacă apare o soluție, ea nu face decât să amâne inevitabilul. Ceea ce ne oferă șansa de a cunoaște personajele într-un moment de sinceritate deplină. Atunci când nu mai contează nici un artificiu de imagine. Ceea ce-i permite autorului să-și dovdească măiestria în a contura personajele. Eroii lui se prezintă cu ușurință, discută cu eul interior sau cu potențialii receptori ai mesajelor lor cu lejeritate și elocvență.

Poveștile lui Dincă nu sunt prea optimiste. În cele mai multe dintre cazuri asistăm la marele final. Chiar și atunci când eroina este salvată din situația critică și, aparent, fără ieșire („Sol Invictusˮ), teribila aventură lasă urme de natură a o afecta iremediabil.

Scrierea lui M.A.D este una cursivă, vizuală. Pe măsură ce citești, vezi cu ochii minții, ca într-un film, naveta deplasându-se în derivă printre stele, condamnații urcând muntele neprietenos, soarele a cărui căldură tinde să ucidă tot. Educația de natură tehnică a autorului aduce autenticitate textelor. Deși – și aici o să fiu o umanistă cârcotașă – pe ici, pe colo amănuntele de ordin tehnic sunt oferite ușor în exces. Sunt curioasă cum va arăta un roman semnat de Mihai Alexandru Dincă. Fie și pentru că mi-aș dori să îl descopăr creionând o gamă mai mare de tipologii umane, dincolo de cea a eroului în pragul dizolvării în neant.

Anamaria Ionescu

Anamaria Ionescu (n. 3 septembrie 1976, Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune.

A debutat cu nuvela „Călătorie în familieˮ în rubrica Luxul lecturii, realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul Atac (2008). A mai publicat în revistele Fereastra și Vatra Veche.

În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură „Agatha Grigorescu Bacoviaˮ, cu nuvela „Confesiuneˮ. Este prezentă cu o povestire în volumul colectiv Poveşti pe două roţi (Tritonic, 2013).

Volume publicate: Camera obscură (NICO, 2009; Tritonic, 2015) și Pe cine nu laşi să moară… (Tritonc, 2013) – proză scurtă; Nume de cod: ARKON (Tritonic, 2014) şi Zodiac (Tritonic, 2016) – romane, ambele în seria Sergiu Manta. Domino (în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu și Bogdan Hrib, Tritonic, 2017).