Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu și Anamaria Ionescu, Bogdan Hrib – Domino
Tritonic, 2017, colecția Mystery&Thriller, 132 pagini
O reţea de traficanţi de droguri se întinde peste toată ţara. Autorităţile o descoperă treptat, pe măsură ce au loc tragedii, aparent fără legătură, într-un oraş sau altul. Cinci oameni contribuie la dispariţia reţelei. Şi cinci autori le spun poveştile. Ăsta e Domino, un proiect editorial ambiţios şi provocator, tocmai apărut la Tritonic. Nu e un roman, e o structură narativă cu trei povestiri, patru antracte şi un epilog sângeros.
Balul îl deschide Lucian-Dragoş Bogdan cu o povestire în care personajele din seria Vagabond schimbă locurile şi comisarul Marian Duca ocupă acum fotoliul principal. Dinu, civilul care nu-şi găseşte locul, apare doar pe fundal, în timp ce încearcă să depăşească o nouă criză din viaţa personală. În, evident, Alba Iulia, o banală florărie de cartier ascunde poteci mortale pentru oamenii obişnuiţi, care încearcă orice ca să scape de sărăcie. O primă grozăvie rezolvată, dar lucrurile nu par complete.
Teodora Matei preia povestea. Comisarul Anton Iordan se pregăteşte să plece din exilul ploieştean şi să-şi regăsească şi familia, şi amanta. Dar nu fără un ultim caz ciudat. O afacere de familie, cu adolescente seduse de satiri bătrâni şi mame care vor să arate ca adolescentele. Un policier intimist-domestic, zonă în care autoarea ne-a obişnuit deja. Totul se termină cu bine, dar nici de data asta de tot.
Pentru mine Daniel Timariu e revelaţia acestui mic volum. Acum un an lansa Fete în Roşu şi alte povestiri poliţiste, carte în care se năştea comisarul Danelescu şi autorul timişorean reuşea să deseneze un Bucureşti ca un Gotham City plin de întuneric ceţos, de mafioţi cinici şi politicieni corupţi. Acolo, intrigile şi finalurile propuse nu m-au convins întotdeauna. De data asta Timariu scrie o povestire exemplară, un hard boiled minuţios şi delicios în care e crud cu personajele şi ne propune un Danelescu trimis la Timişoara, în mijlocul unei echipe de poliţiste desprinse parcă din universul Marvel.
Afacerea nu se încheie odată cu ultima povestire. Cum se întâmplă de obicei, poliţia nu are probe pentru cel care stă ascuns în spatele reţelei. De asta are lumea nevoie de Anamaria Ionescu. De asta trebuie să-l punem la treabă pe Sergiu Manta, bikerul ei ucigaş. Final aproape autobiografic, la malul mării.
Peste toată această desfăşurare se întinde umbra morocănoasă a lui Tony Demetriade, mânuită de Bogdan Hrib. Poliţaiul bucureştean bea cafele din toate poziţiile, încearcă să pună lucrurile cap la cap şi speră să aibă parte de o viaţă tihnită. Din ceea ce ştiu eu, nu va fi aşa.
Domino este un proiect care şi-a propus exact cât trebuie şi a reuşit ce şi-a propus. Cartea poate fi văzută şi ca un teaser, un manifest concentrat al unei noi generaţii de scriitori români din zona policier, noir, thriller, mistery – cum vreţi să-i spuneţi. Pentru că există generaţia asta, şi ca să fie văzută, trebuie să dea din mâini.
Cred că mai merge o partidă.
Petru Berteanu
Petru Berteanu (n 1963) a absolvit Facultatea de drept de la Universitatea București și a fost, de-a lungul anilor, avocat, jurnalist, manager media, creativ publicitar și consultant în comunicare. A debutat editorial în 2009, cu povestirea „Pe pontonˮ, în volumul colectiv Domnul deputat se prăbușește (Tritonic). În 2016 urmează debutul în volum propriu cu romanul Cumsecade (Tritonic), cu care devine, un an mai târziu, laureat al celei de-a treizecea ediții a Festival du premier roman de la Chambery, Franța. În 2017 a publicat primul volum din seria Biblioteca de pe scări: Efectul Mandela (Tritonic).
BookReport 
Mulțumesc Petru Berteanu pentru recenzie. Ne vom întâlni, în curând, între coperțile aceluiași volum!
ApreciazăApreciază