Foc în adânc, o carte cu idei cât pentru zece

Vernor Vinge – Foc în adânc
Titlul original: A Fire Upon The Deep, 1992
Nemira, 2016, colecția Nautilus, 696 pagini
ISBN: 978-606-758-597-1
Traducător: Mihai Dan Pavelescu

Una dintre cele mai remarcabile cărți SF pe care le-am citit în ultima vreme a fost Foc în adânc, a lui Vernor Vinge. Deși poate părea exagerat să spui, în 2017, despre o carte apărută prima dată în 1992 că are absolut toate calitățile posibile și nici un defect, eu exact asta voi spune despre ea. Pentru că, deși sunt un cititor lent, chiar leneș uneori, iar cele aproape șapte sute de pagini ale ultimei ediții în limba română m-au cam speriat, am parcurs romanul într-un timp record și n-am găsit aproape niciun pasaj plictisitor, care să-mi doresc să se termine mai repede.

Și asta cred că se datorează în primul rând abundenței debordante de idei inedite pe care autorul le introduce treptat, metodic, pe parcursul acțiunii, idei care fac deliciul oricărei povești space opera în special și SF în general.

Încă din prolog aflăm că în universul romanului întreaga noastră galaxie e populată, că oamenii reprezintă doar una dintre nenumăratele civilizații răspândite de-a lungul ei și că, pentru a comunica și pentru a stoca informații, o rețea informatică enormă a fost dezvoltată și continuă să fie dezvoltată neîncetat. Însă mai aflăm și că, paradoxal sau nu, unele noduri din această rețea au fost uitate și redescoperite peste generații, că unele entități informatice au căpătat un soi de conștiință de sine și de aceea ființele galaxiei încearcă să le izoleze, numindu-le „Aberații”, dar și că, așa cum era oarecum de așteptat, există și curioși care, cu riscul de a trezi la viață asemenea entități, încalcă acordurile și caută acolo unde nu ar trebui să o facă, sperând că vor da peste cine știe ce comori tehnologice.

Ei, dar aceasta este doar scânteia conflictului! Dacă, la fel ca mine, după prolog v-ați aștepta la un roman cyberpunk, ei bine, v-ați înșela. Pentru că în următoarele capitole acțiunea se mută pe o planetă aflată la un nivel de dezvoltare similară evului mediu pământean, însă care este stăpânită de lupi. Exact, lupii sunt ființele dominante. Ei clădesc, fac comerț, poartă războaie, dezvoltă orașe și drumuri. Dar nu oricum, ci în haite. Și când spun „haite”, nu mă refer la structuri de organizare, ci la individualități, la grupuri de indivizi cu conștiință și judecată comună.

Deja, cred eu, ideile ar fi fost arhisuficiente pentru un roman. Însă autorul nu s-a oprit aici, ci a ținut să introducă un concept încă și mai îndrăzneț, care să-i individualizeze călătoria spațială, și anume cel al legilor relativității variabile în galaxie. Viteza luminii nu este limita superioară a vitezei posibile peste tot, ci doar în centrul ei, numit și „zona lentă”, în rest, deplasări cu viteze superioare fiind posibile, lucru ce atrage, evident, o discrepanță clară între civilizațiile apărute aproape de această zonă și cele mărginașe. Dar, de asemenea, înseamnă și durate de viață cu totul diferite.

Și, pentru că tot am vorbit despre civilizații, ce-ați spune de una vegetală? Iată doar câteva dintre ideile majore cu care această carte iese în față. Lor li s-ar putea adăuga și „Rețeaua celor un milion de minciuni”, mediul în care oricine își poate răcni propriile idei (sună cunoscut?), civilizațiile periferice efemere, care devin zeități plictisite, eroul din străvechime adus într-un timp străin lui, pentru a judeca altfel anumite situații.

Nu vreau să dezvălui prea mult din acțiunea acestui minunat roman, voi spune doar că, deși abundența de idei este uimitoare, acțiunea în sine nu este lăsată în umbră. În linii mari, cartea ne prezintă aventurile celor câțiva supraviețuitori ai unui dezastru informatic, despre care vă spuneam că povestește prologul, ajunși pe o planetă medievală, populată de câini, în paralel cu cele ale celor care le aud SOS-ul și vin să-i salveze. Așadar, două fire narative: unul de tip dark fantasy, altul de tip space opera. Fără niciun fel de fricțiune.

Personajele sunt de asemenea foarte bine individualizate și creionate. Atât cele umane, cât și cele non-umane, unde, cred eu, adevărata măiestrie a autorului, ca să nu spun geniul, se vede cel mai clar. Ca să dau doar un exemplu, voi dezvălui că, în cazul unei haite care-și pierde un element și trebuie să-l suplinească asimilând un alt individ, personalitatea ei înseși se schimbă, iar Vernor Vinge reușește să surprindă asemenea aspecte. Eroii care guvernează lumea medievală sunt perfect adaptați mentalității ei, chiar dacă unul este crud, iar celălalt progresist, spre deosebire de călătorii spațiali (dintre care unii sunt un soi de plante), ale căror moduri de gândire reflectă epoca din care provin. Reacția individului în fața tehnologiei inedite este surprinsă în toate formele ei, de la barbarul care se prosternează în fața unui tun, la aventurierul spațiului care realizează deodată că tot ce știa despre limitările călătoriei prin spațiu era valabil într-un caz particular, aplicabil doar într-o anumită zonă limitată a galaxiei.

Intrigile țesute, atât în lumea fantasy, cât și în spațiul interstelar, sunt impresionante. Fără a cădea în patima încâlcirii ițelor, Vernor Vinge reușește să creeze jocuri de culise captivante, iar rezolvările lor mi-au părut încă și mai ingenioase. Iar dacă veți ajunge până la final, ceea ce nu mă îndoiesc că se va întâmpla dacă veți deschide această carte, veți găsi o rezolvare neașteptată, care însă nu închide complet conflictul, (vezi celelalte două romane ale seriei), dar funcționează perfect pentru povestea de față.

În fine, sper că am lăudat suficient acest roman cât să vă atrag atenția asupra lui. Voi concluziona spunând că sunt convins că și iubitorii de fantasy, și cei de science fiction îl vor aprecia deopotrivă. Trebuie doar să deschidă cartea.

Alexandru Lamba


Alexandru Lamba (n. 1980) a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a Universității Transilvania din Brașov.

Locuiește în Brașov și lucrează în domeniul IT.

A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, după care a publicat mai multe povestiri în Almanahul Anticipația, Argos, CPSF, EgoPhobia, Fantastica, Ficțiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Nautilus, Știință & Tehnică.

Este prezent în antologiile Argos Doi (2015), Exit (2016), Galaxis (2016).

De la începutul lui 2015 este redactor-șef al revistei Gazeta SF.

Volume publicate: Sub steaua infraroșie (Tritonic, 2016), 3.3 (împreună cu Rodica Bretin și Michael Haulică, Tritonic, 2016), Arhitecții speranței (Tritonic, 2017).

În 2016, la Barcelona, i s-a acordat Premiul de încurajare al Societății Europene de SF.

 

 

3 gânduri despre „Foc în adânc, o carte cu idei cât pentru zece

Adăugă-le pe ale tale

  1. Dacă ți-a plăcut genul acesta de poveste, neapărat să citești trilogia ”Zorii Nopții” de Hamilton. E același gen, minus fantasy-ul, dar mult mai bună decât Vinge (care și el e bun, FIA am considerat-o pe GR de 4/5). Bonus (după mine, poate malus după tine): are vreo 7 volume groase…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Adevărat, numărul mare de volume groase nu e un plus pentru subsemnatul. 🙂 Am prea mulți autori de citit ca să-i acord unuia singur o felie atât de mare din timpul meu mic de lectură. Dar un volum, poate două…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: