Danemarca, submarine și dinozauri

În ultima vreme s-a vorbit despre un inventator danez, singurul care este proprietarul unui submarin privat în Danemarca și care este bănuit că ar fi ucis o jurnalistă suedeză care ar fi dorit să scrie un material despre invenția lui. Complicat, nu-i așa? Pentru că jurnalista s-ar fi urcat la bordul submarinului și acolo cine știe ce s-ar fi întâmplat… propuneri indecente, tatonări, viol, crimă…

N-ar fi crezut nimeni că se poate așa ceva în pașnica Danemarcă. Și ce legătură au toate astea cu… Pana de dinozaur. Păi… Acțiunea în Copenhaga, în mediul universitar… biologic. O moarte violentă. Apoi încă una. Personaje gotice… fetișiști, profesori ratați, adevăruri științifice contestate, cariere ratate, păianjeni și paraziți… Să revenim.

Sissel-Jo Gazan – Pana de dinozaur
Titlul original: Dinosaurens Fjer (2008, în limba daneză)
Traducere din limba engleză: Petru Iamandi
Roman, 382 pagini, format 13 x 20 cm, coperta necartonată (primul volum dintr-o serie de două, singurul tradus deocamdată)
Editura Univers, colecția Enigma, 2013

Așadar…

În primul rând o copertă sobră, cu o imagine care ajută conținutul, dar cu o grafică autor-titlu ușor nefericită. Numele de familie al autoarei (Mai multe amănunte despre ea pe Wiki sau pe site-urile de limbă engleză. Oricum o bioloagă daneză la debut în crime fiction.), Gazan (ciudat nume pentru o daneză, la fel ca și cel de botez. Nu am aflat cum și de ce!), este scris mult mai mare decât titlul care, în opinia mea, este muuult mai atractiv prin alăturarea celor două substantive.

Și acum cartea – debutează cu un fel de vis (scuze, spoiler), pe care inițial nu l-am înțeles, apoi treptat, în bunul stil danez (nordic) se lămurește. O bună prietenă, autoare britanică de crime, zicea că nu se începe o carte polițistă cu un vis… Înclin să-i dau dreptate.

Personajele sunt destul de multe și autoarea (tot în stilul nordic) trece, pe rând, la povestea fiecăruia în capitole separate.

Personajul central, Anna Bella Nor, specialistă (în devenire) în paleobiologie, se pregătește să-și susțină disertația de master (Atenție – editorii au scris pe coperta 4, când disertație, când teză de doctorat! Cam confuz! Până la urmă credeam că e un fel de ceva… între… pentru că nu cunosc sistemul danez de învățământ, dar nici nu se povestește în carte despre nici un doctorat.)

Poveștile se duc în trecut și aflîm cî nici polițistul, care apare oarecum brusc, n-a avut o viață prea fericită. De fapt, chestiunea care m-a deranjat cel mai mult la acest roman e faptul că nici un personaj n-a avut o viață măcar rezonabil de fericită. Autoarea îi umple pe toți cu drame personale, divorțuri, decese, tot felul de boli și milioane de frustrări. Chiar nimeni nu e mulțumit, fericit, împăcat, acolo în nord? Mie mi se părea altfel…

Profesorul canadian (biolog și el) e la un moment dat aproape de a deveni personaj principal, dar sfârșește în a fi doar un pretext… pentru acțiunile altora. El e omul rău și cârcotaș.

E foarte greu să ai o opinie despre acest roman, fără să ajunge direct într-un spoiler. Așa că vă scriu concluziile mele finale:

Aș fi vrut să văd și să simt mai multe despre capitala Copenhaga; apar doar câteva clădiri, nume de străzi, cartiere și orașe. Prea puțin. Cu totul altfel la Mankell sau Larsson… (Observație: undeva, pe net, autoarea are un frumos articol despre Copenhaga ei, aș fi vrut să-l văd și în text. Poate că e vina editorului, redactorului…)
Unele personaje au povești elaborate și oarecum inutile. Cartea are burți, ar fi putut fi cu 100 pagini mai scurtă și, evident, mult mai citibilă.
Foarte interesant mediul și ambianța universitar… biologică. Poveștile științifice, chiar dacă și ele prea lungi, m-au dus cu gândul la un documentar BBC, de văzut duminica dimineața. Pentru ele, o notă bună.
Poliștitul Søren simpatic… dar săracu’ are o poveste urâtă rău și nici nu știi ce va face mai departe. Poate o idilă nouă, mai clară, nu doar sugerată extrem de firav.
Partea psiho-pupu e ok, se simte tensiunea și e bine (con)dusă… când nu apar burțile. Atmosfera academică (reduceri de bugete, lupta pentru posturi) e foarte tare. (Cam ca la noi!)
Povestea polițistă e subțire și firavă din punctul meu de vedere, iar rezolvările au loc la final printr-un dialog povestit – cred că e cea mai proastă soluție, când autorul simte nevoia să rezolve totul pe 20 de pagini prin vocea unui personaj care explică totul.
Traducerea foarte bună, a ținut ritmul și n-am sesizat inadvertențe.

În fine, o carte de citit, dar nu știu dacă aș citi o alta de același autor.

3 stele și nota 7 minus.

Bogdan Hrib

Bogdan Hrib (n. 1966, București) a absolvit Facultatea de Construcții Civile, dar nu a lucrat niciodată ca inginer. Fotograf și jurnalist, a publicat reportaje, interviuri și recenzii de carte în presa românească.

A fondat Editura Tritonic in 1993, a fost consilier editorial la Crime Scene și la Publicațiile Flacăra. A susținut prelegeri despre editarea de carte, relații publice și fotojurnalism la mai multe universități. A fost vicepresedinte al Romanian Crime Writers Club.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Profesioniștilor în Relații Publice și cadru didactic asociat la Facultatea de Management din SNSPA. De asemenea, este coordonator de proiect pentru Mystery & Thriller Festival.

A debutat cu un volum de rețete pentru salate, Salad Bar, semnat cu pseudonim.

Volume publicate: Filiera Grecească (Tritonic, 2006, 2007, Crime Scene, 2009, 2015; The Greek Connection, Mosaic Press, canada, 2015), Blestemul manuscrisului (împreună cu Razvan Dolea, Tritonic, 2008, 2012, 2016), Somalia, Mon Amour (împreună cu Sofia Matei, Tritonic, 2009, 2016), Ucideți generalul (Crime Scene, 2011; Kill the General, ProFusion Publishers, UK, 2011), Ultima fotografie (Cartea Româneasca, 2012; Tritonic, 2015), 3+1 (Tritonic, 2014), Terapie pentru crimă (împreună cu Kiki Vasilescu, 2014), Vînătoare de asfințituri pe strada 42 (Tritonic, 2015), Patimile doamnei ministru (Tritonic, 2016).