Un editor, niște memorii și multă acțiune

Bogdan Hrib – Ucideți generalul
Editura Tritonic, 2011; colecția Mystery & Thriller, 2016
Preț: 35 lei

Pe editorul Bogdan Hrib l-am cunoscut cu ceva ani în urmă, la Târgu Mureș. Omul venea de la Râșnov, unde rezolvase niște probleme legate de cortul militar care servea drept librărie în mijlocul cetății, cort unde mi-am petrecut și eu câteva vacanțe lucrative și deosebit de instructive în privința industriei de carte de pe la noi. Dar asta e o altă poveste.

Pe scriitorul Bogdan Hrib l-am cunoscut tot atunci, cumpărând un exemplar din Ucideți generalul. La momentul respectiv, recunosc, ultimul mystery&thriller românesc pe care îl citisem fusese unul din seria căpitanului Apostolescu, a lui Horia Tecuceanu. Și nu, nu vă spun câți ani trecuseră de-atunci.

Cu permisiunea voastră, am să vorbesc mai puțin despre șirul de evenimente pe care le declanșează decizia editorului Stelian Munteanu – eroul seriei din care face parte și romanul în chestiune – de a accepta spre publicare manuscrisul unui general ale cărui amintiri din era comunistă pun pe jar tot felul de personaje mai mult sau mai puțin obscure. Pentru că nu vreau să vă răpesc plăcerea cititului, mă voi limita să remarc că povestea e dinamică și surprinzătoare, cu răsturnări de stiuații și relevări surprinzătoare.

Dincolo de acțiune însă, sunt alte două coordonate care definesc un roman de acțiune: contextul și personajul.

Despre Stelian Munteanu am mai povestit. Deși nu își dorește, ajunge în mijlocul unor întâmplări ale căror rădăcini conțin istorii cu iz comunist și foști agenți KGB. Stelian este un tip șarmant, fără să fie neapărat un Casanova. Are o relație cu Sofia, care este mereu departe, iar momentele împreună sunt furate între două zboruri de-ale ei și lansările de carte și interviurile lui. În acest context apare și o tentație feminină, tânără și apetisantă, jurnalistă și fiica generalului din titlu. Pentru că am ororare de spoilere, nu vă spun dacă editorul nostru cu valențe de detectiv și potențial asasin va ceda sau nu. Din când în când Munteanu pare a fi cumva pe lângă acțiune. Ca și cum ar spera că lipsa lui de decizie ar putea opri desfășurarea evnimentelor. Dincolo de asta, Stelian este un om normal, cu neîmpliniri, speranțe, frustrări și probleme. Cititorii lui Bogdan Hrib îl întrebă adesea cât de mult se confundă autorul cu personajul. I-am pus și eu întrebarea asta cu prilejul unui interviu. Răspunsul a venit simplu și firesc: fiecare carte poartă o fărâmă din autorul ei. Selian a împrumutat câte ceva din personalitatea și amintirile scriitorului.

Și așa ajungem la context. Ucideți generalul este o carte a generației noastre, generația celor care am prins ambele epoci: comunisul și postdecembrismul. Bogdan Hrib creionează sugestiv momente ale comunismului, prin amintiri din stagiul militar dominat de legile absurdului sau de întortocheatele cărări ale istoriilor cu spioni comuniști care au uitat să facă tranziția către democrație. Avem parte și de câteva instantanee de tranziție, cu o piață de carte explozivă și halucinantă, cu o presă obsedată de senzațional, cu rămășițe ale comunismului strecurate în structurile unei democrații proaspete și nesigure.

Așadar avem acțiune, călătorii, o mașinuță haioasă un pic cam scumpă pentru posibilitațile eroului nostru, un personaj care e în acelaș timp șarmant și nesigur, un pic de iubire, un pic de istorie recentă. Poate că Stelian ezită un pic cam mult și are prea multe frustrări, dar, dincolo de asta, Ucideți generalul este un mystery & thriller românesc.

Un amic mi-a făcut cel mai frumos compliment pe care un autor îl poate primi, după ce a citit una dintre cărțile mele. Mi-a spus așa: „Știi, eu nu prea citesc, așa, în general. Dar cartea ta mi-a plăcut suficient de mult încât să mai citesc și alte cărți și alți scriitoriˮ. Păstrând ideea, eu cred că Ucideți generalul, seria Stelian Munteanu în general, poate fi un imbold, un început în a descoperi romanele de acțiune autohtone. Există. Și unele sunt chiar bune.

Anamaria Ionescu


Anamaria Ionescu (n. 3 septembrie 1976, Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune.

A debutat cu nuvela „Călătorie în familieˮ în rubrica Luxul lecturii, realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul Atac (2008). A mai publicat în revistele Fereastra și  Vatra Veche.

În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură „Agatha Grigorescu Bacoviaˮ, cu nuvela „Confesiuneˮ. Este prezentă cu o povestire în volumul colectiv Poveşti pe două roţi (Tritonic, 2013).

Volume publicate: Camera obscură (NICO, 2009; Tritonic, 2015) și Pe cine nu laşi să moară… (Tritonc, 2013) – proză scurtă; Nume de cod: ARKON (Tritonic, 2014) şi Zodiac (Tritonic, 2016) – romane, ambele în seria Sergiu Manta.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Site web propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: