Teodora Matei – În mintea comisarului
Editura Tritonic, 2017, colecția Mystery&Thriller, 148 pagini
Preț: 29 lei
Aflată la a șasea carte cu numele ei pe copertă (toate apărute în ultimii doi ani), Teodora Matei dovedește și cu această nouă apariție că se simte bine printre cuvinte orice domeniu ar aborda, de la science-fiction la fantasy și de la romanul de dragoste la romanul polițist, așa cum se simte bine atît în proza scurtă, cît și în roman.
În mintea comisarului ne duce cu adevărat în mintea comisarului Anton Iordan, care, după un accident în urma căruia rămîne cu o amnezie parțială, participă la un experiment menit să-i recupereze memoria. Împreună cu inspectorul-șef Sorin Matache, comisarul a fost detașat cîteva luni la Ploiești, unde au avut de rezolvat mai multe cazuri. Exact perioada asta nu și-o mai amintește Iordan. Experimentul a fost pus la cale de Dan, prietentul lui cu care juca bridge în facultate, editor în prezentul narațiunii. Acesta a convocat cîțiva scriitori care, după poveștile lui Matache, au scris cîteva povestiri. Ideea era ca lectura lor să-i redea memoria comisarului. Dacă experimentul a reușit sau nu, va trebui să citiți cartea ca să aflați.
Ce pot să mai povestesc eu e că romanul Teodorei Matei conține patru povestiri polițiste bine construite, bine împănate cu acțiune, suspans și personaje.
O bătrînă este găsită moartă în apartamentul ei și în vecini a avut loc o spargere. Au cele două evenimente vreo legătură? Sînt implicate rudele bătrînei? Sau toate aceste amănunte nu sînt decît jocul autoarei cu mintea cititorului, deznodămîntul fiind cu totul și cu totul neprevăzut?
Într-un alt bloc din Ploiești un bărbat moare din cauza unei defecțiuni la conducta de gaz. Aflăm că este vorba despre un Casanova de Cîmpina și povestea lui e mult mai complicată și, în același timp, mult mai simplă decît pare.
Un băiat este răpit și fratele lui, aflat într-o situație specială, intervine în anchetă mai mult decît ne-am fi așteptat, ba chiar mai mult decît s-ar fi așteptat cei doi polițiști.
Și, în fine, o tînără cade pradă unei rețele care se ocupă cu traficul de carne vie, dar și dorințelor unei femei care de mult își pierduse atracția față de bărbați.
Sînt patru povești cu personaje foarte diferite între ele, venind din mahalaua Ploieștiului, dar și din blocurile obișnuite, fără a ocoli zona oamenilor de afaceri. Teodora Matei oferă prin poveștile ei un portret al Ploieștiului și al oamenilor lui, cam așa cum făcea Petru Berteanu în romanul lui premiat în Franța, Cumsecade. Pentru că locurile nu trăiesc prin cădiri, orașele nu sînt alcătuite din ziduri, ci din oameni. Iar autoarea noastră, ca toți scriitorii care au înțeles despre ce e vorba în trebușoara asta cu literatura, vorbește în primul rînd despre oameni, oamenii sînt cei care ne rămîn în minte după ce am ajuns la finalul cărții și am pus-o la loc în bibliotecă.
Felul în care se îmbracă, felul în care vorbesc, gîndurile lor, sentimentele lor, dorințele, pasiunile, țelurile lor în viață – toate astea sînt minuțios relevate, punînd carne pe personaje, dîndu-le viață, consistență.
Literatura Teodorei Matei, așa cum o știm, de fapt, din toate scrierile ei, este despre oameni, omul este principalul motiv pentru care scrie Teodora Matei și pe care vrea să-l deslușească într-o încercare perpetuă de a-l defini, de a-i descoperi noi și noi fațete.
Iar aici, în romanul polițist, Teodora Matei se desfășoară în deplinătatea calităților ei, impunîndu-se, zic eu, alături de la fel de proaspăt-venitul în zona de mystery&thriller, vorbesc acum despre Lucian-Dragoș Bogdan, drept unul dintre numele care va duce misterele românești în Europa și în lume. De ce? Pentru că Teodora Matei scrie foarte bine, pentru că are ce scrie, pentru că-i iese ceea ce scrie și pentru că, nu în ultimul rînd, poate chiar în primul, are ceva foarte specific românesc. Și probabil ăsta va fi ingredientul cu care autorii români de mystery&thriller vor cuceri – dacă o vor face – Europa cititoare.
Știu că am spus vorbe cam mari, dar o urmăresc pe Teodora Matei de ceva vreme, încă dinainte de a publica prima carte, și îmi pare a avea una dintre cele mai impetuoase cariere din această zonă literară, îmi pare că scrie din ce în ce mai bine și fiecare carte a ei adaugă ceva celorlalte.
Pentru mine, pariul Teodora Matei este deja cîștigat, „stilul Teodora Mateiˮ, despre care se vorbește pe coperta a patra, există deja și sînt convins că se va individualiza cu fiecare carte nou apărută.
După șase cărți nu mai pot să-i urez Teodorei Matei succes în carieră, pot doar să mă bucur de fiecare dată cînd aud că a publicat încă o carte și să fac în așa fel încît s-o citesc cît mai repede.
Michael Haulică
Michael Haulică (n. 1955) a absolvit Facultatea de Matematică, Secţia Informatică, a Universităţii Transilvania din Braşov. Scriitor, jurnalist, redactor, profesor de creative writingla primele trei ediții ale Atelierului SF&F, a condus mai multe reviste F&SF și a coordonat colecții de F&SF pentru editurile Tritonic, Millennium Books și Paladin. În prezent este coordonator al colecțiilor de F&SF la Editura Tritonic şi redactor-șef al revistei Argos. Locuiește în București.
A debutat cu poezie în revista Flacăra, în 1974, a publicat poezie, proză, articole, interviuri, a deținut rubrici de F&SF în reviste literare sau de știință.
Este prezent în 17 antologii, printre care: Motocentauri pe acoperişul lumii (1995), antologiile bilingve (română, engleză) Nemira ’95 și Nemira ’96, Megaera Anthology (SUA, 2005), New Weird (SUA, 2008), Steampunk. A doua revoluție (2011), Worlds and Beings (2015).
A publicat mai multe volume de proză și publicistică, printre care Madia Mangalena (Institutul European, 1999) – premiile Vladimir Colin 2000 şi RomCon 2002, Aşteptând-o pe Sara (Millennium Press, 2005), Povestiri fantastice (Millennium Press, 2010), Transfer (Millennium Books, 2012) – premiul Vladimir Colin 2014, 9 ½ elegii(Tritonic, 2016).
Ca antologator, are opt antologii publicate, dintre care Dincolo de orizont, vol.1(Millennium Books, 2015) a obținut Premiul Știință&Tehnică 2016 pentru cea mai bună antologie a anului.
Premii: Dan Merişca 1992, Vladimir Colin 2000 și 2014, SIGMA 2000, Marian Mihai 2005, Galileo 2012, Știință&Tehnică 2016 şi șapte premii ale Convenţiei Naţionale de SF (RomCon – 2001, 2003, 2004, 2012, 2015). Omul anului la Galele AtelierKult 2005. Premiul SRSFF 2009 pentru promovarea literaturii science-fiction.
Scrierile i-au fost traduse în limbile engleză, maghiară, croată, daneză, bulgară, franceză, cehă, japoneză, portugheză.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
BookReport 
Lasă un răspuns