Prea multe enigme

Dror A. Mishani – Dispariţia
Titlul original: Tik Ne’edar, 2011
Traducere din limba engleză de Luminiţa Gavrilă
Editura Trei, 2013, 328 pagini

Despre Dror Mishani am auzit pentru prima dată cu câteva zile înaintea târgului de carte Bookfest din 2016. Mi l-a menţionat Bogdan Hrib în timpul unei discuţii, atrăgându-mi atenţia că merita să merg la prezentarea de carte pe care acesta avea s-o facă şi, fireşte, să-i cumpăr volumul.

Am preferat să-l ascult pe om înainte să cumpăr. M-a convins. Regăseam în vorbele sale multe dintre dificultăţile cu care se confruntă autorii români de literatură poliţistă. În plus, cartea începea într-un mod pe care l-am găsit interesant: „În faţa lui, de cealaltă parte a biroului, stătea o mamă. Altă mamă”.

Aveam să aflu ulterior că această mamă venise la poliţie pentru a raporta dispariţia fiului ei. Şi că inspectorul căruia i se adresase, Avraham Avraham, încerca s-o convingă că în Israel nu prea se întâmpla nimic din acest punct de vedere. Că, mai mult ca sigur, băiatul avea să apară după câteva ore.

Cum era de presupus, băiatul n-a apărut nici a doua zi, nici după o săptămână. Şi astfel, Avi Avraham s-a văzut nevoit să demareze o anchetă într-un caz ale cărui indicii erau, în cel mai bun caz, elemente banale din viaţa cotidiană. Cu alte cuvinte, de unde să începi dacă singurul lucru ieşit din comun este faptul că băiatul a plecat dimineaţa către şcoală şi nu s-a mai întors acasă?

Şi totuşi…

La un moment dat, poliţia primeşte un telefon anonim, din care află despre un anume loc unde ar merita căutat prezumtivul cadavru. Apoi apare ghiozdanul băiatului. Dar, în ciuda acestor lucruri, nimic nu se leagă, iar ancheta lâncezeşte – motiv de ironii la adresa inspectorului din partea colegilor lui.

Călătoria pe care o face la Buxelles îl pune în contact cu o lume în care crimele sunt la ordinea zilei, iar poliţiştii şi detectivii reuşesc să aşeze laolaltă piesele disparate de puzzle pentru a obţine identitatea criminalului. Faptul că asta se întâmplă aparent din nimic, la fel ca şi în cazul lui, îl pune pe gânduri pe Avraham.

Dacă inspectorul pare a avea o viaţă banală – singur, fără altă pasiune în afara meseriei de detectiv, cu nişte părinţi cu care are o relație nu tocmai apropiată – un alt personaj al cărţii se află la polul opus. Este vorba despre Ze’ev, un vecin al familiei adolescentului dispărut. Căsătorit, având un copil mic şi o slujbă de profesor, se află în acea perioadă a vieţii când totul merge din plin. Dar lumea pe care şi-o imaginează el e un pic altfel şi, deşi e încredinţat că face bine, nu realizează când acţiunile sale contravin unor norme elementare de moralitate… sau chiar mai mult.

Paradoxal, deşi Ze’ev caută cu insistenţă întâlnirile cu Avraham, abia când acesta din urmă îşi focalizează atenţia asupra lui încep să se lege firele poveştii, conducând către un final surprinzător. Apoi către altul, şi mai profund.

Dacă ar fi să iau în calcul modul în care începe cartea, ideea ei şi ultimele 100 de pagini, aş putea spune că e foarte bună. Din păcate, restul conţinutului contrabalansează covârşitor. Poate fi de vină ritmul acţiunii – un pic prea lent până şi pentru gustul meu! – sau incapacitatea mea de a relaţiona cu specificul vieţii de zi cu zi a unui israelian obişnuit. Totuşi, elementele culturale diferite m-au facinat întotdeauna la o carte, în loc să mă îndepărteze de ea. Tind să cred că vina aparţine, în mare măsură, traducerii. Probabil că, tălmăcind în română din engleza în care a fost tradus romanul scris în ebraică, s-au pierdut o serie de nuanţe, de lucruri care dădeau savoare textului original. Oare nu există specialişti capabili să traducă direct din ebraică?

Din păcate, minusul traducerii nu se opreşte aici. Chiar şi folosind versiunea englezească, tălmăcirea ar fi trebuit să capete muzicalitatea limbii române. N-o face. Mi-aş fi dorit ca traducătoarea să ştie că în română nu e necesar să foloseşti pronumele tot timpul, ca în engleză, pentru că se subînţelege din context. Sau că avem o cu totul altă armonizare a timpurilor trecute (imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect), menită să dea un ritm aparte. Ori să-şi dea seama că, pentru o repetiţie acceptabilă în engleză, româna optează pentru sinonime. Îmi pare rău, dar traducătoarea se va alătura listei mele de tălmăcitori pe care-i evit.

Precum se vede, e greu să exprim o părere despre carte. Nu ştiu dacă incapacitatea mea de a relaţiona cu ea, de a empatiza cu personajele, ţine de tehnica narativă a autorului ori de inabilitatea traducătorului.

Dispariţia lui Dror A. Mishani rămâne, pentru mine, doar o carte interesantă, cu o rezolvare finală care merită aprecieri.

Lucian-Dragoş Bogdan

---

Lucian-Dragoş Bogdan (n. 1975) a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În prezent este educator şi coordonator la Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilităţi multiple Alba Iulia și administrator-asociat al unei firme. Locuiește în Alba Iulia.

A debutat în 1991, în nr. 17 al ziarului Alba Forum, cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A mai publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus și este prezent în antologiile Argos Doi (2015), Dincolo de orizont, vol.1 (2015), Argos Trei (2017) și în volumul colectiv Exit (Eagle, 2016).

Volume publicate: Trilogie (Omnibooks, 2004), Zeul Kvun (Omnibooks, 2004), Frontiera(Diasfera, 2006; Tritonic, 2017), Vraciul de pe norul interior (Tritonic, 2014), Pânza de păianjen (Tritonic, 2014), Uneori, când visez… (Tritonic, 2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, Tracus Arte, 2015), Întâmplări din oceanele timpului(Streamland, 2016), Povestiri fantastice (Millennium Books, 2016), Vânătorii de capete(Tritonic, 2016), Maya (în colaborare cu Teodora Matei, Tritonic, 2016), Ultimul flux(Tritonic, 2016), Apărarea siciliană (Tritonic, 2017).

A obținut mai multe premii, printre care Premiul RomCon 2015 pentru cea mai bună povestire („Dincolo de orizont”). A fost nominalizat de trei ori la ultimele Convenții Naționale de Science-fiction RomCon (în 2016 pentru nuvela „Odiseea lui Berg” și romanul Omul-fluture, în 2015 pentru romanul Vraciul de pe norul interior).