Să fii detectiv particular, să vorbești cu un câine și ăla să-ți răspundă…

Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura
Tritonic, 2017, colecția Fantasy, 232 pag.
Preț: 29 lei

Tenebre. Cazul Laura este o carte pe care am citit-o cu recomandare. În sensul în care Bogdan Hrib mi-a povestit că a lecturat-o în timp ce călătorea între două puncte depărtate de pe hartă. E mișto!, îmi spune. Faptul că aprecierea venea din partea unui om care nu citește frecvent fantasy m-a făcut să ciulesc urechile. Așa că m-am prezentat la Final Frontier, am achiziționat volumul (da, noi, autorii, ne cumpărăm între noi!), am căpătat autograful de rigoare și m-am pus pe treabă.

Un prim plus: acțiunea se petrece în Timișoara. Nu printr-un orășel pitoresc american, nici pe vreun meleag victorian. Pe Bega, frate!

Odată dechise coperțile cărții am plonjat brusc în lumea tenebrelor, atunci când detectivul particular Anghel, un fel de Marlow autohton, se lasă vrăjit de o anume Laura, care nu era tocmai vie și acceptă să investigheze niște dispariții misterioase. Adică suficient de dubioase ca să-i pună pe jar pe locuitorii lumii ascunse, în care aflăm că detectivul nostru se mișcă precum peștele în apă.  Ca să fie tacâmul complet, în scenă intră și doi agenți ai unei structuri statale menite să facă ordine în acest univers timișorean ascuns, dar care acționează cam așa cum o fac și agenții din structurile mai tradiționale și mai publice ale statului. Treptat în scenă își fac apariția tot felul de personaje fantastice: vampiri, surorile Priscilla, goblini, diavoli. Toate sunt, fără excepție, tipologii umane. Iar activitățile lor sunt la fel de umane: iubesc, urăsc, beau, se bat pe moșteniri, se dușmănesc, se înșală.

Daniel Timariu nu face economie de umor, nici în privința situațiilor în care își plasează personajele, nici în privința miciilor detalii care fac sarea și piperul. De exemplu, în universul tenebrelor există o crâșmă pe ai cărei proprietari îi cheamă Poisonfever. Și unde  se bea bere și whisky, iar curățenia cam lasă de dorit. De altfel panoplia de nume ale ființelor fantastice din cartea lui Daniel este de-a dreptul femecătoare: Alba Mătrăgună, Aspra Vârtelnița, Timida Franjurăreasă sau Crystal Dezordine.

Lectura este savuroasă. Eu am fost atât de fascinată de personaje și de poveștile lor, încât i-am fost recunoscătoare autorului că din când în când l-a pus pe detectiv să mai facă o recapitulare a anchetei sumarizate pe tabletă, că altfel nu mai ieșeam la liman.

Mi-aș fi dorit, sincer, o mai amănunțită descriere a modului în care detectivul nostru a ajuns să descopere lumea nevăzută. Și mai mult, să ajungă pe statul de plată al unor personaje cheie de pe acolo.

Dincolo de asta,  rămân cu amintirea unei cărți care m-a captivat și m-a amuzat. Și cu o idee foarte actuală: „Uneori voi, oamenii, nu sunteți atenți la nuanțe, la ce se află dincolo de simpla fațadă a cuvintelor. Dați prea multă importanță imaginii, ambalajului în care vă este învelită minciuna. Nu mă mir că doar în lumea voastră există politicieniˮ.

A, și era să uit. La un moment dat Anghel se alege cu un amic în lumea tenebrelor. Un patruped galben și urât, dar vorbitor, deștept foc și ironic pe măsură. Îl declar oficial personajul meu favorit!

Anamaria Ionescu


Anamaria Ionescu (n. 3 septembrie 1976, Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune.

A debutat cu nuvela „Călătorie în familieˮ în rubrica Luxul lecturii, realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul Atac (2008). A mai publicat în revistele Fereastra și Vatra Veche.
În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură „Agatha Grigorescu Bacoviaˮ, cu nuvela „Confesiuneˮ. Este prezentă cu o povestire în volumul colectiv Poveşti pe două roţi(Tritonic, 2013).

Volume publicate: Camera obscură (NICO, 2009; Tritonic, 2015) și Pe cine nu laşi să moară… (Tritonc, 2013) – proză scurtă; Nume de cod: ARKON (Tritonic, 2014) şi Zodiac(Tritonic, 2016) – romane, ambele în seria Sergiu Manta.

Anunțuri

Un gând despre „Să fii detectiv particular, să vorbești cu un câine și ăla să-ți răspundă…

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: