Cruci, noduri și angoase

Ian Rankin – Rebus: X și zero
Editura Paladin, colecția Crime Masters, 2013
Titlul original: Knots and crosses (1987), Limba originală: engleză
Traducere de Mircea Pricăjan
Preț: 25 lei

Sunt lucruri care nu se vor schimba niciodată, indiferent de progresul tehnologiei sau metodele de gestionare a informației. Unele dintre ele țin de natura umană și reacțiile individului în condiții de stres. Astfel se face că o carte scrisă în 1985, publicată în 1987 și tradusă în română în 2013 pare actuală, ignorând mici detalii ce țin de geografia locului sau adaptarea anchetelor polițienești la perioada aleasă pentru desfășurarea acțiunii. În plus, autorul recunoaște că s-a inspirit din legenda țesută în jurul lui William Brodie (trăitor pe la 1700), ce a generat romanul Doctor Jekyll și domnul Hyde, publicat în 1866.

Intrigat de faptul că Robert Louis Stevenson alesese să plaseze acțiunea romanului în Londra, deși Brodie era scoțian get-beget, Rankin decide să-i facă dreptate și să împrumute trăsăturile acestuia unui locuitor al orașului Edinburgh.

Romanul are suficient suspans încât bănuiala cititorului să se îndrepte când spre detectivul John Rebus, când spre un necunoscut ce alertează întreaga suflare polițienească. Răpirile unor fetițe, urmate de crime, alertează autoritățile, iar Rebus face parte din echipa care investighează cazul.

Sergentul detectiv e abia trecut de patruzeci de ani, divorțat și tatăl unei fete de unsprezece ani. Deși încearcă să-și limiteze numărul țigărilor fumate într-o zi la zece, rareori reușește să-și respecte limita impusă. Cam așa se întâmplă și cu paharele de băutură, pe care nu și le refuză, indiferent de dispoziția pe care o are. Autorul i-a oferit atât calitățile, cât și viciile unui om obișnuit. Ba mai mult, deși restul personajelor au descrieri fizice destul de ample, despre Rebus aflăm doar că are părul castaniu și ochi albaștri. Locuiește singur în apartamentul în care trăia, pe vremuri, cu soția și fiica, iar camera celei mici e mereu încuiată, lucru ce ne face să-l bănuim că ar avea ceva de ascuns. Nu se preocupă prea mult de haine sau mobilier, însă acordă o imporanță deosebită cărților.

Aici intervine unul dintre micile minusuri găsite cărții: deși e un cititor împătimit, deși trecuse printr-o perioadă traumatizantă ca aspirant la trupele de elită SAS, căreia îi supraviețuise în mare parte datorită refugierii în amintirile cărților și diverselor calambururi, detectivul primește un indiciu extrem de important de la un profesor al universității din oraș. Acesta îi dezvăluie legătura pe care nimeni n-o vedea dintre fetele răpite și următoarea victimă.

Spre final, bănuielile cititorului se îndepărtează de Rebus, e posibil ca biletele primite de la agresor să nu și le fi scris singur, așa cum sugerează unele personaje care nu-i cunosc trecutul. Ba mai mult, empatizează cu detectivul când acesta se supune unui episod de hipnoză condus de fratele său Michael. Se deslușesc enigme din trecut dătătoare de coșmaruri, însă apar și noi indicii despre răpitorul-ucigaș, care cu fiecare pas se apropia de John Rebus, vizând o răzbunare paranoică.

E interesant cum un roman polițist poate fi în același timp unul psihologic, împletind două fire narative: al anchetei propriu-zise și al trăirilor lăuntrice ale detectivului, prizonier al unor traume imposibil de amintit. E drama unui om, iar încercarea de a se regăsi îl poate distruge sau poate curma coșmarul. Pe de altă parte, recăpătarea amintirilor nu e doar eliberarea din capcana trecutului, ci și edificarea relației dintre John Rebus și fratele / tatăl său.

Un alt mic minus ar fi tonul uneori pesimist, destul de sumbru pentru un cititor nedeprins cu ploile englezești. Pe de altă parte însă, acesta contribuie la desăvârșirea decorului unui Edinburgh văzut când cu ochii unui localnic, când cu ai unui turist oarecare. Autorul descrie amănunțit atmosfera orașului, clădirile, străzile, localurile. Sunt prezente, la un moment dat, lăzile cu lapte și cornuri lăsate înainte de răsărit în fața brutăriei.

Puși să caute prin dosarele celor cu antecedente în răpiri, Rebus și partenerul său au o discuție despre ziua când dosarele vor fi computerizate, ce ușurare ar aduce asta investigatorilor, cum se va împuțina numărul detectivilor… Din păcate, n-au luat în calcul faptul că și infractorii vor ține pasul cu tehnologia, iar urmele le vor fi la fel de anevoie de găsit.

John Rebus e un om cu calități și defecte, un profesionist în meseria lui. Odată scăpat de piatra de moară din trecut, sper ca Ian Rankin să-i folosească din plin intuiția și dedicarea în alte anchete la fel de provocatoare precum cea din cazul răpitorului de copii.

Teodora Matei


Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu, n. 1971) lucrează din 1990 într-un institut de proiectare, unde a fost pe rînd: desenator tehnic, tehnician proiectant, secretar de proiect, document controller.

Începînd cu 2012 a publicat proză în revistele NautilusGazeta SFFantasticaFicțiuni.roCPSF Anticipația, Argos, Revista de supans. Este prezentă în antologiile Bumerangul lui Zeeler (Cygnus, 2014), Cele mai bune proze ale anului 2013 (Adenium, 2014), Exit (Eagle, 2016).

Romane publicate: Omul Fluture (Tracus Arte, 2015) și Maya (Tritonic, 2016) – ambele în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan, Stăpânul castelului (Tritonic, 2016), Cel-ce-simte (Tritonic, 2016), Tot timpul din lume (Tritonic, 2017).

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: