Un autor şi prea mulţi naratori

E.O. Chirovici – Cartea oglinzilor
RAO, februarie 2017, 307 pagini, hardcover
Preț: 39,99 lei

1160052Mărturisesc: atunci cînd vine vorba de cărţile care au parte de mult tam-tam înaintea publicării, mă încearcă o oarecare mefienţă. N-am încredere în hype-ul preprogramat, în contractele de traducere încheiate pe genunchi şi trîmbiţate pentru zeci de limbi, de la swahili la engleza australiană, trecînd prin urdu şi limba eschimosă. Cu toate acestea, mînat de marea ucigaşă de pisici, curiozitatea însăşi, mi-am ignorat suveran orice prejudecată atunci cînd, la începutul acestui an, cu cîteva săptămîni înaintea apariţiei ediţiei româneşti de la RAO, mi s-a oferit ocazia de a citi în avanpremieră Cartea oglinzilor a lui Eugen Ovidiu Chirovici, un nume care-mi era relativ familiar: îi citisem cîteva dintre romanele publicate anterior expatrierii şi îi văzusem adesea numele prin ziare (e drept, într-o calitate care nu era deloc menită să mi-l facă simpatic, aceea de consilier al prim-ministrului, pe vremea cînd funcţia respectivă era ocupată de un individ profund detestabil, Adrian Năstase).

Am primit romanul sub forma unui ARC (advance reading copy) electronic, via NetGalley, din partea editorului britanic al cărţii, şi-am purces la lectură chiar în zilele în care romanul se lansa la Bucureşti. Am preferat să citesc versiunea în limba engleză, curios dacă avea să sune îndeajuns de bine, aşa cum se zvonea. Ei bine, din acest punct de vedere am fost niţel dezamăgit: de-a lungul întregii lecturi am avut senzaţia persistentă că parcurg un text scris de o persoană care nu vorbeşte nativ limba engleză (lucru perfect adevărat, de altfel), ci de către cineva care a învăţat această limbă la şcoală. Corectitudinea gramaticală era acolo, dar am găsit fraze care sunau de parcă ar fi fost scrise în româneşte şi traduse ulterior în engleză. În sfîrşit, sînt locuri despre care poţi afirma cu cvasi-certitudine că poartă amprenta unui redactor vorbitor nativ, care a încercat să dea textului o tonalitate engleză.

Povestea din roman e relativ simplă şi nu am să o redau aici, s-a dezvăluit suficient prin presă la vremea apariţiei. Faptul că fiecare parte a poveştii e spusă de către un alt personaj, deşi e un truc literar interesant, n-a reuşit să mă convingă: fiecare personaj-narator sună aproape la fel ca predecesorul său, deşi se presupune că, avînd profesii diferite şi vîrste aşijderea, ar trebui să sune diferit, să folosească un jargon relativ diferit. Un agent literar, un reporter independent şi un poliţist pensionar care vorbesc exact la fel? Nu-i cea mai bună cale pentru a convinge cititorul să se lase absorbit de poveste.

Ceea ce mi-a displăcut cel mai mult a fost contrastul dintre ţesătura uber-elaborată a intrigii şi deznodămîntul anticlimactic. Într-un interviu, Chirovici spunea că a încercat să dea romanului său poliţist o tonalitate mai apropiată de „marea literatură”. Cu toate acestea, pasajele descriptive mult prea numeroase şi contextualizarea omniprezentă reuşesc doar să plictisească cititorul, oferindu-i pe alocuri senzaţia de migală inutilă. Schimbarea frecventă a perspectivei asupra evenimentelor justifică – poate prea evident – titlul cărţii. Care, de altfel, s-ar fi putut numi la fel de bine Jocul oglinzilor. Fiecare narator se dovedeşte însă a fi subiectiv, iar acest lucru, departe de-a te ţine în tensiune, reuşeşte doar să te enerveze.

Ce mi-a plăcut însă a fost capacitatea lui E.O. Chirovici de-a mă obliga să citesc mai departe, în ciuda tuturor reproşurilor pe care i le-am adus mai sus. Am sfîrşit prin a empatiza cu cel puţin unul dintre personaje şi, categoric, mi-am dorit să aflu care era adevărul despre faptele povestite. Iată de ce aş acorda acestui volum, cu destulă indulgenţă, nota 7/10.

Sînt perfect conştient că nu-i puţin lucru să răzbaţi şi să spargi o piaţă internaţională deosebit de exigentă, cum e cea britanică, cea americană sau cea a oricărei ţări unde romanul a fost publicat simultan. Cu toate acestea, judecînd după experienţa de lectură oferită de Cartea oglinzilor,  nu am să mai fiu la fel de nerăbdător să citesc următorul bestseller al lui E.O. Chirovici, nu în asemenea măsură încît să îl aşez în capul listei lecturilor obligatorii.

Horia Nicola Ursu


Horia Nicola Ursu (n. 1969) a studiat Literele la Cluj. A fost reporter, redactor şi colaborator la diverse publicaţii (din Cluj, Satu Mare şi Bucureşti) şi redactor de radio. A tradus pentru editurile Nemira, RAO, Dacia, OmniBooks, Millennium şi Paladin, printre autorii traduşi numărîndu-se Robert A. Heinlein, Ian Fleming, Poul Anderson, Isaac Asimov, Fred Hoyle, Anne Rice, Tom Clancy, John Grisham, Joëlle Wintrebert, Greg Egan, Norman Spinrad. A fost colaborator şi apoi redactor la Jurnalul SF. A editat revistele Ficţiuni (1998-2003), Galileo (2010 – 2015) şi Galileo Online (2010-2016).

A fost coordonator de colecţie la editurile Fahrenheit (1998-2001) şi Dacia (1999-2000; aici a îngrijit volumele de debut ale lui Liviu Radu şi Ona Frantz); a întemeiat şi coordonat seria Crime & Noir a editurii Paladin (2013-2016). În 1996 a infiinţat OmniBooks, editură specializată în publicarea autorilor romani, mulţi dintre ei debutanţi în volum: Ladislau Daradici, Bogdan-Tudor Bucheru, Robert David, Lucian-Dragoş Bogdan. Din 2005, impreună cu Bogdan-Tudor Bucheru, Michael Haulică şi Silviu Gheorghe a demarat proiectul editorial Millennium, unde îngrijeşte seriile Novella şi Antologiile Millennium (în colaborare cu Michael Haulică).

A publicat proză în revista ArtPanorama şi în antologiile Kult: Vremea demonilor (editor: Costi Gurgu, OmniBooks, 1999), Romania SF 2001 (editor: Dan-Silviu Boerescu, ProScris, 2000) şi The Thackery T. Lambshead Cabinet of Curiosities (editori: Ann & Jeff VanderMeer; Harper Voyager, 2012). Nuvela sa „Oraşul cîinilor” a fost distinsă cu Premiul Dan Merişca (Iaşi, 1999).

A editat antologiile: Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (Tritonic, 2006), Millennium Est: cinq contes fantastiques (în colaborare cu Jeff VanderMeer; Millennium,  2007; ediţia a II-a, 2013), Millennium 1: Fantasy & Science Fiction (în colaborare cu Michael Haulică; Millennium, 2009), Millennium 2: Șase ani de Ficţiuni (Millennium, 2009), Premiile Galileo 2011 (Millennium, 2011), Premiile Galileo 2012 (Millennium, 2012).

Prezenţe online: uglybadbear.wordpress.com (blog personal) • metatexte.wordpress.com (arhivă de texte non-fiction).

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: